Bosch Motorsport oferă un sistem de gestionare a motorului, tehnologie de injecţie şi cunoştinţe tehnice pentru sisteme care sunt utilizate în cadrul competiţiilor de motociclism. Oferta, adaptată şi extinsă, a fost prezentată pentru prima oară în cadrul expoziţiei „Professional Motor Sport World Expo“, desfăşurată la sfârşitul anului trecut. Elementul central al acestei oferte este reprezentat de unitatea de comandă a motorului. Făcând parte din familia MS 5, unitatea de comandă poate fi prevăzută cu un software nou, specific motocicletelor. Oferta Bosch dedicată motocicletelor include şi un senzor de schimbare a vitezelor, un mâner de acceleraţie electronic, componente pentru sistemul de injecţie şi aprindere, tehnologie de afişaj şi alţi senzori. Aceste componente pot fi achiziţionate fie individual, fie împreună cu întreg sistemul pentru aplicaţia respectivă. „Acum oferim pachetul integral pentru motociclete“, declară Klaus Böttcher, directorul Bosch Motorsport.
Pe baza componentelor prezentate, experţii Bosch au dezvoltat funcţii noi, ce permit un control mai eficient al motocicletelor pe traseele de curse. Primul exemplu îl reprezintă sistemul de control al tracţiunii. Prin măsurarea vitezei vehiculului şi a acceleraţiei roţii din spate, sistemul detectează turaţia roţii. Astfel, puterea motorului poate fi controlată la roată, într-un mod extrem de precis, iar pilotul poate accelera în condiţii optime, beneficiind în acelaşi timp de stabilitatea maxim posibilă a vehiculului. Un aport important îl are sistemul de măsurare al înclinării, ai cărui algoritmi, cu şi fără GPS, stabilesc viteza de referinţă exactă necesară pentru comanda tracţiunii. În plus, acceleraţia transversală calculată, asigură alegerea optimă a pneurilor şi setările şasiului. Comanda electronică a clapetei de acceleraţie, împreună cu noul actuator electronic al clapetei, asigură o creştere a cuplului motor, precum şi o frână de motor maximă, adaptată perfect la treapta de viteză şi la viteza reală de deplasare. Astfel, motocicleta răspunde mult mai bine la schimbările poziţiei clapetei de accelerare. În plus, sistemul electronic de comandă împiedică apariţia unor ezitări ale motorului în momentul revenirii la acceleraţia maximă, aspect deosebit de important în timpul conducerii pe un traseu cu multe viraje. O noutate absolută o constituie schimbarea într-o treaptă inferioară de viteză fără a acţiona ambreiajul. Pilotul se poate concentra mai bine în a identifica momentul optim de frânare, fără a fi nevoit să facă dublu debraiaj manual.
Unitate de comandă compactă din familia MS 5
Noua unitate de comandă MS 5.0 face parte din familia de modele MS 5. Aceasta poate echipa motoare cu până la opt cilindri şi oferă soluţii specifice pentru utilizarea în automobile şi motociclete. Unitatea de comandă este extrem de mică şi uşoară şi, de aceea, foarte indicată pentru utilizarea pe motociclete. Toate unităţile de comandă din familia MS 5 au incorporat un software al cărui dezvoltare se bazează pe Matlab / Simulink, ceea ce accelerează dezvoltarea funcţiilor şi a software-ului. Unităţile de comandă sunt prevăzute, de asemenea, cu un terminal de tip FPGA (Reţea logică programabilă) de înaltă performanţă, pentru o procesare rapidă a semnalelor şi un control flexibil a acestora.
Grupul Bosch este, la nivel internaţional, cel mai important producǎtor în industria tehnicii pentru autovehicule, a tehnicii industriale, a bunurilor de consum şi tehnicii pentru clǎdiri. În anul 2008, cei aproximativ 282.000 de angajaţi au realizat o cifrǎ de afaceri de 45 miliarde de Euro. Grupul Bosch cuprinde compania Robert Bosch GmbH şi circa 300 de filiale şi reprezentanţe regionale în peste 60 de ţǎri, iar prin parteneriate, Bosch este prezent în alte 150 de ţări. Structura acestui concern mondial de dezvoltare, producţie şi distribuţie susţine politica de extindere continuǎ a Grupului. Bosch investeşte anual peste trei miliarde de Euro pentru cercetare şi dezvoltare, înregistrând peste 3000 de patente la nivel mondial. Prin produsele şi serviciile oferite, Bosch urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii oferind soluţii fiabile şi inovative.
Concernul a fost înfiinţat la Stuttgart, în 1886, de cǎtre Robert Bosch (1861 - 1942), sub numele de „Atelier de mecanicǎ finǎ şi electrotehnică”. Structura Robert Bosch GmbH asigurǎ independenţa financiarǎ, precum şi libertatea antreprenorialǎ a Grupului Bosch. Aceasta îi permite companiei sǎ facǎ investiţii pentru asigurarea viitorului sǎu, precum şi sǎ respecte responsabilitatea sa socialǎ. Capitalui social al Robert Bosch GmbH este deţinut în proporţie de 92% de cǎtre Fundaţia Robert Bosch. Funcţiile de conducere ale Grupului sunt îndeplinite de Robert Bosch Industrietreuhand KG, care deţine şi majoritatea voturilor. Cealaltǎ parte este deţinutǎ de familia Bosch şi de Robert Bosch GmbH.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul
www.bosch.com.
|
PI 6835 RO - Aprilie 2010
|